Covor de trandafiri uscati

Catre mireasa-ndurerata,

Stergandu-si ochii-nlacrimati

Cand la altar, iubitul isi asteapta.

Si parul inveleste al sau umar,

Usor catifelat si dezgolit,

Lasand sa nu se vada foarte bine

Gatul armonios si alungit...

Zeci de minute trecura nonsalant,

Mirele nu voieste sa apara,

Va fi al doilea calau de fericire

Ce la altar o lasa iara...

Vazand ca si de data asta e asa,

Cu jale-n suflet si regret,

Mireasa isi lua trena in mana

Si azvarli buchetul de pamant...

Zdrobind covorul sub pantoful ei,

Lasand altarul mult in spate,

N-avea in gand decat pe mire sa-l ucida

In ce-avea sa fie-a nuntii noapte...

Si isi promise-n suflet sa-mplineasca

Dorinta sa de razbunare

Caci, decat mireasa vesnic parasita,

Mai bine vaduva in devenire...