Batut si umilit,jignit si plangand de durere...sentimente care-ti ajung in adancul sufletului si te marcheaza pe viata...norocul e ca omul isi reimprospateaza permanent memoria,simturile,starea de spirit,nimic nu e vesnic,nicio stare nu e etern statatoare.Ceea ce un om nu poate uita si evita niciodata e ceea ce simte fata de el,frica de ceea ce-ar putea sa-si faca singur.Cel mai mare dusman al omului este el insusi,numai el se poate distruge, asta bineinteles daca nu intervine Dumnezeu.E cea mai mare pedeapsa sa depinda de tine sa-ti decizi soarta,e oribil sa fii nevoit sa alegi si sa nu stii daca prin acea alegere ai putea sa infloresti sau sa te distrugi.Pacat de puterea pe care o avem,pacat de lupta care o ducem cu greutatile...Multi decid sa-si puna capat zilelor dintr-o prostie,din frica de ei insusi,din teama de a infrunta palmele vietii ; pai daca nici noi nu putem suporta atata suferinta si nedreptate in viata asta mizerabila,atunci cine? Omul se subestimeaza de multe ori si asta il costa viata! Nu realizam nici pana-n ultima clipa cat de norocosi suntem uneori ca avem parte de anumite lucruri,suntem orbi si surzi la tot ceea ce-ar trebui sa receptam,ne refuzam dreptul la liniste si la iubire doar pentru a ne respecta principiile.Toate astea au un pret foarte mare,totul se plateste intr-un fel sau altul. De aceea ne e frica de noi,pentru ca nu putem si prevazatori,pentru ca teama de necunoscut si de dificultate ne sperie si ne face vulnerabili,ne face sa nu meritam sufletele pe care le avem in piept.Vesnic nemultumit si insetat de materialitati,omul niciodata nu-si depaseste conditia de muritor si nu-si poate invinge frica de el insusi , ajunge sa se autodistruga lent dar sigur...Ti-e frica de tine?
Batut si umilit,jignit si plangand de durere...sentimente care-ti ajung in adancul sufletului si te marcheaza pe viata...norocul e ca omul isi reimprospateaza permanent memoria,simturile,starea de spirit,nimic nu e vesnic,nicio stare nu e etern statatoare.Ceea ce un om nu poate uita si evita niciodata e ceea ce simte fata de el,frica de ceea ce-ar putea sa-si faca singur.Cel mai mare dusman al omului este el insusi,numai el se poate distruge, asta bineinteles daca nu intervine Dumnezeu.E cea mai mare pedeapsa sa depinda de tine sa-ti decizi soarta,e oribil sa fii nevoit sa alegi si sa nu stii daca prin acea alegere ai putea sa infloresti sau sa te distrugi.Pacat de puterea pe care o avem,pacat de lupta care o ducem cu greutatile...Multi decid sa-si puna capat zilelor dintr-o prostie,din frica de ei insusi,din teama de a infrunta palmele vietii ; pai daca nici noi nu putem suporta atata suferinta si nedreptate in viata asta mizerabila,atunci cine? Omul se subestimeaza de multe ori si asta il costa viata! Nu realizam nici pana-n ultima clipa cat de norocosi suntem uneori ca avem parte de anumite lucruri,suntem orbi si surzi la tot ceea ce-ar trebui sa receptam,ne refuzam dreptul la liniste si la iubire doar pentru a ne respecta principiile.Toate astea au un pret foarte mare,totul se plateste intr-un fel sau altul. De aceea ne e frica de noi,pentru ca nu putem si prevazatori,pentru ca teama de necunoscut si de dificultate ne sperie si ne face vulnerabili,ne face sa nu meritam sufletele pe care le avem in piept.Vesnic nemultumit si insetat de materialitati,omul niciodata nu-si depaseste conditia de muritor si nu-si poate invinge frica de el insusi , ajunge sa se autodistruga lent dar sigur...